Simona Halep și Toni Iuruc s-au căsătorit azi, 15 septembrie, la Constanța, iar Gică Hagi a fost invitatul special al sportivei în vârstă de 29 de ani.
Simona Halep și Toni Iuruc au organizat o petrecere la un local de lux din stațiunea Mamaia la care sunt invitați aproximativ 300 de persoane, iar printre invitații sportivei se numără Gică și Marilena Hagi, dar și Gică Popescu alături de Luminița, cea care îi este soție încă din 1999.
Gică și Marilena Hagi au ajuns la ceremonia care a început la ora 16.00 împreună, într-o mașină de lux, iar soția antrenorului de la Farul Constanța a atras toate privirile.
Dacă Gică Hagi a optat pentru un costum simplu, negru, iar acestuia i-a asortat o cămașă albă, Marilena a avut o vestimentație spectaculoasă și a atras toate privirile celor prezenți la marele eveniment.
Soția lui Gică Hagi a ales să poarte o rochie bej, lungă, cu volane, însă soția antrenorului de la Farul Constanța a optat să aibe un decolteu răvășitor. De partea cealaltă, Luminița, soția lui Gică Hagi, s-a îmbrăcat într-o rochie neagră care avea o deschizătură adâncă pe piciorul drept.
Simona Halep și Toni Iuruc s-au hotărât asupra artiștilor care vor face show la petrecerea organizată cu ocazia cununiei civile. Loredana Groza, Dan Bittman sunt invitații celor doi, dar și formația machedonească Pindu o să întrețină atmosfera la petrecere. Asta nu e tot! Invitatul special al sportivei în vârstă de 29 de ani este Ștefan Hrușcă.
Petrecerea organizată de cei doi îndrăgostiți va avea loc la un club de lux din Mamaia care este patronat de nașul de nuntă, Dani Caramihai. Mirii le-au solicitat invitaților ca la petrecere să nu vină cu daruri în bani sau cadouri și să își lase telefoanele acasă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER